Eram undeva... undeva, pe scara unui bloc, spre casă mergeam, când, o vecină m-a întors din drum spunând că promisesem să-i repar ceva. Sunt priceput într-o meserie, două poate, cizmărie, tâmplărie... Pe femeia aceea, vecina, a cărei figură astăzi n-o pot recunoaște – o cunoștință destul de veche pentru a o uita – cred că o doream, dar nu era frumoasă,... în fine, o persoană plăcută și nicidecum banală, din popor. Era, cred, o intelectuală, parcă profesoară... Deci, m-am întors după ea: „Bună ziua, domnule F – sau altcumva, dar asta nu are a face – mi-ați promis că veniți să reparați tocurile.” Și am mers în jos, către parter, însoțind-o. Acolo era o ușă din lemn furniruit ca o mobilă – de-altfel parterul blocului era binișor modificat, însă tot acest decor se construise pe sch...